marți, 16 aprilie 2013

Salonul auto de la A, la Z: Chevrolet


   Unul din 16 autovehicule din lume este un Chevrolet. Este strigătul extrem de îndepărtat din orăşelul liniştit din Franţa, unde – după cum spune legenda – în 1896 sau 1897, omul remarcabil care a dat numele mărcii Chevrolet a fost ”descoperit” pentru prima dată într-un atelier de biciclete de un membru al uneia dintre cele mai bogate familii americane.
   Fiul unui ceasornicar din La Chaux-de-Fonds, Elveţia, Louis şi-a început cariera la vârsta de 11 ani într-un atelier de reparaţii pentru biciclete unde a aplicat principiile tatălui său cu privire la ingineria de precizie în domeniul dezvoltării bicicletelor de viteză. Rezultatele au fost testate în competiţii de ciclism, iar banii câştigaţi din premii l-au ajutat să-şi hrănească cei şase fraţi şi surori. Abilităţile remarcabile ale lui Chevrolet de a pedala au pus pe masă farfurii pline.
   Atunci când, în 1896 sau 1897, călătorind pe tărâmurile franceze, magnatul american Vanderbilt a intrat întâmplător în atelier pentru a-şi repara tricicleta cu motor, Louis a fost cel care l-a ajutat. Impresionat, Vanderbilt l-a îndemnat să-şi încerce norocul în America. După ce s-a pregătit cu Darracq la Paris şi după experienţa dobândită în Canada ca pilot şi mecanic, în anul 1901 Chevrolet şi-a îndeplinit în sfârşit visul, obţinând un loc de muncă în cadrul atelierelor De Dion-Bouton din New York. Alţi patru ani de muncă istovitoare de proiectare a motoarelor i-au adus răsplata cuvenită în anul 1905, printr-o victorie extraordinară şi un nou record mondial în prima sa cursă de automobile însemnată. În acelaşi an s-a căsătorit cu iubita sa şi a început un şir de reuşite de 15 ani pe pistele de curse din SUA, care îl vor transforma într-un erou desăvârşit.
   Cariera de pilot de curse a lui Chevrolet şi-a luat avântul propriu-zis în anul 1907, la volanul unui Buick Bug. Buick fusese achiziţionată de antreprenorul în domeniul automobilistic William Crapo (da, într-adevăr) Durant, devenind o marcă de un succes impresionant. Din 1908, marca Buick a făcut parte din General Company din New Jersey, deţinută de Durant – care va deveni mai târziu General Motors. Pe 3 noiembrie 1911 cei doi şi-au unit forţele pentru a crea compania Chevrolet Motor Car Company – şi aşa s-a născut legenda.

1911-1950

Istoria auto Chevrolet începe în 1911, când fondatorii companiei Louis Chevrolet şi William C. Durant (fondatorul General Motors), în Detroit, sub numele de Chevrolet Motor Company of Michigam.

În 1912, este lansat Classic Six.

În 1914, apare logoul "plusul" Chevrolet.

Pe 13 septembrie 1915, Durant formează o nouă companie Chevrolet Motor Co. of Delaware. În noua corporaţie este inclusă compania originară, devenind astfel un holding. Această mişcare a fost făcută de Durant după ce a pierdut controlul GM.

În mai 1916, compania devine îndeajuns de profitabilă, încât Durant cumpăra un pachet majoritar de acţiuni GM (54.5 %), iar în 1918 Chevrolet devine o divizie separată, dar parte din GM.

În 1921, GM decide să folosească un nou sistem de răcire cu aer al motoarelor, inventa de către inginerul Charles Kettering. Acest sistem s-a dovedit a fi ineficient, iar producţia de maşini dotate cu acest sistem s-a oprit la 800 de unităţi, în 1923.

În 1923, este deschisă prima fabrică în Europa, la Copenhaga, sub numele de General Motors International A/S. La această fabrică s-au construit maşini pentru ţările Scandinave, Baltice, Germania, Polonia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria şi Rusia. Tot în 1923 Chevrolet ajunge la 1 milion de maşini produse. Primul vehicul a fost o utilitară Chevrolet, care a ieşit de pe linia de producţie pe 7 ianuarie 1924.

În 1929, Chevrolet construieşte un nou motor în şase cilindri, care urmează să fie folosit pentru vehiculele comerciale produse de aceştia.

În 1930, este produs Chevrolet-ul cu numărul 7 milioane. Trei ani mai târziu se ajunge la 9 milioane.

În 1934, Chevrolet introduce suspensia independentă pe puntea faţă.

În 1935, Chevrolet introduce o camionetă de 1,5 tone, care putea să transporte până la 8 persoane, iar  denumirea acesteia este folosită şi astăzi, este vorba despre Suburban.

În 1941 numărul Chevrolet-urile produse în întreaga lume ajung la 17 milioane.

În 1942 producţia de maşini civile este oprită, datorită celui de-al doilea Război Mondial.

1950-Prezent

În 1950, Chevrolet introduce cutia de viteze automată în două trepte, denumită Powerglide, astfel devenind primul competitor în segmentul low-price care să ofere maşini cu cutii complet automate.

În 1953, este lansat primul Corvette. Aceasta a fost prima maşină sport din lume produsă în serie şi care să aibă caroseria din fibră de sticlă.

În 1954 GM produce maşina cu numărul 50 milioane, acesta fiind un Chevrolet Bel Air.

În 1958, Chevrolet introduce El Camino, o maşină care oferea confortul unei maşini mari cu utilitatea unui pickup.

În 1963, este introdus Chevrolet Malibu.

În 1966, este introdus muscle car-ul Camaro, odată cu acesta, pe aceeaşi platformă este introdus Pontiac Firebird.

În 1976 Chevrolet lansează Chevette, construit pe platforma T, pe care de asemenea a fost construit şi modelul Opel Kadett.

În 1979 Chevrolet introduce o nouă compactă, denumită Citation. Pe această platformă au mai fost construite Buick Skylark, Oldsmobile Omega şi Pontiac Phoenix. Chevrolet ajunge la 100 milioane de maşini produse.

În 1984 GM şi Toyota Motor Corporation, ajung la o înţelegere joint venture, formând compania New United Motor Manufacturing, Inc. (NUMMI), pentru a produce Chevrolet-uri de dimensiuni mici, la uzina GM din Fremont California.

În 1988 Chevrolet introduce linia de maşini mici, Geo, acestea fiind Metro, Storm şi Tracker.

În 1991, Chevrolet oferă ABS standard pe mai multe modele decât oricare alt producător.

În 1993, Toyota şi GM semnează o înţelegere prin care Toyota să cumpere Chevrolet Cavaliers, construite în SUA de către GM şi să le vândă în Japonia.

În 2001, este lansat Chevrolet Cruze în Japonia. Acesta era de fapt un Suzuki Ignis, vândut sub brandul Chevrolet, în urma alianţei GM cu Suzuki. În acelaşi an GM anunţa că uzina din Quebec va fi închisă datorită opririi producţiei lui Camaro şi Firebird.

În 2002, Corvett-ul ajunge la vârsta de 50 de ani.

În 2006, este prezentat la North American Internaţional Auto Show (NAIAS), Camaro Concept. Pe baza conceptului a fost construită a cincea generaţie a lui Camaro, iar din 16 martie 2009 acesta intră în producţie.

În 2007, este prezentat la NAIAS, Chevrolet Volt, vehicul electric. Acesta urma să intre în producţie în 2010.

1958 CHEVROLET GUMUS SIYAH


1962 Chevrolet Corvette C1


1963 Corvette Split Window Coupe


1965 Chevrolet Corvette Manta Ray Concept


1968 Chevrolet Camaro Satılık


1971 Chevrolet Chevelle


2009 Concept Chevrolet Stingray


2009 Corvette Centennial Concept


2010 Chevrolet Camaro


2011 Chevrolet Mi-ray Roadster Concept


2012 Chevrolet Centennial


2014 Chevrolet Corvette C7


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu